Cine a creat răul? Se pare că răul precum şi binele, exista de la începutul creaţiei, altfel, cum ar fi putut Lucifer să gândească la preluarea puterii? Oare chiar Dumnezeu a făcut creaţia Sa perfectă, sau doar aproape perfectă, dând o conştiinţă a binelui şi răului fiecărei făpturi create, îngeri sau om? Pentru că, după înţelegerea mea, dacă totul ar fi fost perfect, ar mai fi existat oare aceste oportunităţi de cădere, a unor îngeri prima dată, şi apoi a celor doi primi oameni?
Răspuns: La problema răului am încercat să răspund într-un mesaj anterior. Noi ne punem adesea întrebări la care nu putem răspunde! Putem specula, dar nu este corect. Afirmaţia aceasta nu are menirea de a opri pe cei ce întreabă, dimpotrivă! Vă încurajez să puneţi cât mai multe întrebări! Doar astfel învăţăm, şi cei ce întreabă, şi cel ce răspunde! Doar trebuie să recunosc că unele întrebări nu primesc răspuns de partea aceasta a veşniciei, şi că cei care pretind că ştiu răspunsurile la toate întrebările, adesea speculează şi unele răspunsuri ajung apoi să frizeze ridicolul.
După părerea mea, răul nu este un lucru care să trebuiască să fi fost creiat. Adică, răul şi păcatul nu sunt lucruri care să existe de capul lor, în ele însele. Ele sunt întotdeauna legate de un obiect, şi sunt stări sau realităţi care se manifestă în absenţa altor stări sau realităţi. De exemplu, dacă stingi lumina într-o încăpere, se face întuneric. Este întunericul un lucru, ceva palpabil? Nu; întunericul este absenţa luminii. Cea mai mică lumină „alungă” sau dislocă întunericul, îl face să dispară. Alt exemplu: iau un balon de oţel, şi în el creez vacuum. Ce este vacuumul? Absenţa a ceva altceva. Dar vacuumul nu este „un obiect” ca atare. Chiar şi ca definiţie, vacuumul este doar absenţa a… orice!
Acum, Dumnezeu a creiat două tipuri de fiinţe: libere şi condiţionate. De exemplu, animalele sunt condiţionate de instinctele lor, un anume mediu de viaţă, inteligenţă, etc. Poţi învăţa un papagal o mie de cuvinte, dar el nu va face legătura dintre ele pentru a alcătui propoziţii, decât … în glumele pe care le auzim despre papagali! Apoi, îngerii şi oamenii au fost creiaţi ca fiinţe liber de a alege. Acum, există anumite condiţionări şi în domeniul acestor fiinţe. De exemplu, îngerii sunt fiinţe spirituale, având un „trup ceresc” sau „spiritual” cum zice Pavel în 1 Cor 15, care nu pot îmbrăca trup de carne. Singurele episoade redate de Biblie de „încarnare” a îngerilor, se găsesc în Vechiul Testament când de ex. Avraam şi Lot au fost vizitaţi de astfel de îngeri. Din cauză că doar Dumnezeu poate să creieze, eu cred că „încarnarea” acestor îngeri a fost determinată de Dumnezeu, dar că îngerii nu pot de la ei înşişi decide că vor să se încarneze! Îngerii sunt fiinţe creiate, libere de a alege, dar sunt limitate în capacitatea lor de a creia, chiar mult mai limitate decât omul!
În ceea ce priveşte „răul”, atât pot eu desprinde din Biblie că undeva, într-un trecut îndepărtat, în ceruri, Lucifer a avut gândul „rău” că ar putea fi ca Dumnezeu. Cum i-a venit gândul acesta, nu se specifică. Dar se pare că într-adevăr, posibilitatea de a alege între bine şi rău a existat dintotdeauna! Numai că în timp ce „binele” este întruchipat printr-o persoană (Dumnezeu: Matei 19:17 El i-a răspuns: „Dece mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur), răul este dedus logoc ca fiind absenţa Acelei persoane. Să nu fiu greşit înţeles: „binele” nu este Dumnezeu, după cum ”dragostea” nu este Dumnezeu, dar Dumnezeu este şi Bine şi Dragoste!
Un Dumnezeu care este dragoste nu ar fi fost… dragoste dacă ar fi creiat nişte roboţi care să-l slujească condiţionaţi de limitarea voinţei lor. Dragostea nu este perfectă dacă nu poţi alege să iubeşti, sau DACĂ NU POŢI ALEGE SĂ NU IUBEŞTI! Dumnezeu a creiat fiinţe libere. Unii dintre îngeri AU ALES să îl urmeze pe Lucifer, şi au căzut astfel în păcat, în timp ce alţi îngeri AU ALES să fie credincioşi lui Dumnezeu şi astfel au devenit ei înşişi… ALEŞI (1 Timotei 5:21 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire).
Cu omul a fost la fel. Dumnezeu l-a creiat într-o stare în care omul putea avea părtăşie cu Dumnezeu şi a şi avut-o! Necontenită părtăşie! A existat însă o poruncă: omul să nu mănânce din fructul unui anume pom din grădina Eden. Pus faţă-în-faţă cu alegerea de a continua să asculte de Dumnezeu sau de a nu asculta, omul a ales neascultarea, deci a ales absenţa lui Dumnezeu, a părtăşiei cu Domnul, prin urmare răul.
Să mai precizez că Dumnezeu este Atotştiutor. Desigur că El a ştiut că unele dintre fiinţele creiate de El libere să aleagă cu Dumnezeu sau fără Dumnezeu, vor alege fără Dumnezeu! Dar tocmai aici este măreţia şi frumuseţea lui Dumnezeu! Un Dumnezeu atât de măreţ, bun şi neprihănit, un Dumnezeu care iubeşte astfel cum iubeşte Domnul nostru, îşi poate permite să îngăduie şi răul, deoarece în orice clipă, dragostea Sa pune la dispoziţia omului mijloace de biruire a răului!
Într-un anume fel, răul există ca un produs al libertăţii şi al dragostei. Dacă nu ai libertatea de a alege, nu ai ce alege, deci trebuie să trăieşti starea în care ai fost creiat. Dar dacă poţi alege, şi alegi dragostea, tu eşti liber cât de poate de liber, şi răul pentru tine nu mai contează. Adică, nu că nu te deranjează prezenţa răului… dar ştii (din Cuvântul lui Dumnezeu) că răul are o prezenţă limitată şi va veni o zi în care răul va fi eradicat în totalitate.
Dar o să întrebe cineva, eliminarea răului nu va însemna atunci limitarea libertăţii? Nicidecum! Cei ce au ales binele, lumina, şi au făcut asta serios şi până la sfârşitul acestei vieţi, au dovedit că ei nu mai au nevoie de posibilitatea de a alege pentru a fi cu adevărat liberi, deoarece ei vor alege întotdeauna binele. Pentru ei este adevărat Cuvântul care spune: 1 Ioan 3:9 Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Versetul acesta ne spune în esenţă că cel născut din Dumnezeu nu poate păcătui nu pentru că nu are capacitatea de a păcătui, ci pentru că NU VREA, NU ALEGE să păcătuiască.
Este exact ca la ispitirea Domnului Isus (Matei 4). „Putea” Isus să păcătuiască? (Intrăm iarăşi în domeniul speculativ, şi nu mă simt comfortabil aici!). Doar era… om! 100% Ca mine şi ca tine! Dar pe de altă parte, „nu putea” pentru că era Dumnezeu 100% (avea sămânţa dumnezeească în El, dacă doriţi) care-L făcea să urască răul, să aleagă Binele. Un apostol aruncă lumină asupra acestui aspect, când scrie: Iacov 1:13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Un altul, zice de asemenea: Tit 1:2 … în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă. Este neputinţa lui Dumnezeu de a minţi sau de a fi ispitit o limitare a lui Dumnezeu, a libertăţii Sale? Îmi şi vine să râd la întrebarea aceasta, aşa că o las fără răspuns, deoarece acesta este evident!
În ceea ce priveşte partea întrebării care presupune că Dumnezeu nu a creiat o creaţie perfectă, nu pot răspunde decât prin cuvintele scriitorului primei cărţi a Bibliei, care repetă mereu: Geneza 1:4 Dumnezeu a văzut că lumina era bună… etc. Perfecţiunea se demonstrează prin a alege dragostea şi când aceasta nu este meritată de persoana iubită: Romani 5:8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
Gândeşte-te aşa: am auzit cu toţii despre Joni Eareckson. Dacă ea creştea după vârsta de 17 (când a avut accidentul care a transformat-o într-o paralizată de la gât în jos) ca o femeie frumoasă, inteligentă, etc. şi cineva s-ar fi căsătorit cu ea „din dragoste” şi ar fi trăit cu ea toată viaţa, am fi exclamat cu toţii că este lăudabil! Dar, cât de greu este să trăieşti o viaţă întreagă cu o persoană frumoasă, harnic, inteligentă, etc…? (Deşi, se pare că prin unele familii, este destul de greu!). Dar un bărbat s-a căsătorit cu Joni, şi o iubeşte, şi trăieşte cu ea. Joni nu-i poate face de mâncare, nu-i poate spăla, nu-l poate mângăia pe faţă. Trebuie ea însăşi spălată, şi probabil că de atâta stat fără mişcare, miroase sau are răni care trebuie mereu îngrijite. Ea trebuie întoarsă de pe o parte pe alta, trebuie dusă şi împinsă prin casă, etc…. Crezi că cel ce stă cu ea, dl. Tada o iubeşte? Eu cred că da! Este „perfectă” această dragoste? Privită prin ochii lui Joni (şi ai oricui!), da! Posibilitatea de a alege, şi existenţa a două posibilităţi de alegere, una fiind binele, cealaltă răul, nu face creaţia lui Dumnezeu mai puţin perfectă! Cine te obligă să alegi răul? Pe Cain Domnul îl avertiza: răul e la uşă (se oferă) dar tu să-l stăpâneşti (ţine-l acolo unde e, afară din inima ta!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment