Despre Islam, Partea a 4-a

Continuăm a răspunde la întrebarea despre Islam.

ISLAMUL IN STATELE UNITE (continuare)…

Răspândirea mahomedanismului în Statele Unite a început la 1913. Se crede că Timothy Drew Ali, care a întemeiat The Moorish Science Temple în New Jersey ar fi fost primul american convertit la Islam şi cel ce a introdus mulţi americani de culoare în această religie. Din grupul acesta au rezultat diferite mişcări, cum ar fi şi Nation of Islam, întemeiată de W. D. Fard (Fard Muhammad) la 1930 în Detroit. Printre altele, Fard învăţa că primii stăpânitori ai pământului au fost negrii. Albii i-au răpit şi i-au adus la o viaţă de sclavagism în Statele Unite. Fard credea că negrii trebuie să se convertească la religia lor originală (Islamul), să vorbească limba originală (araba) şi să-şi schimbe numele în nume musulmane.

Fard credea că albii nu aparţin rasei umane, nu sunt o creaţie a lui Dumnezeu ci a diavolului. Albii şi restul raselor de altă culoare decât neagră sunt rezultatul unui experiment desfăşurat în Insula Patmos de un om de ştiinţă negru, pe nume Yakub. Albilor li s-a dat şase mii de ani de stăpânire a pământului, timp în care negrii vor fi într-o stare de "adormire". Acum, Alah a venit la poporul său în persoana lui Fard pentru a-i trezi. In cele din urmă albii vor fi stârpiţi şi pământul va deveni un paradis al negrilor în care va domni egalitatea şi dreptatea.

Fard a dispărut în mod misterios în 1934 şi locul său a fost luat de Elijah Muhammad. Elijah se convertise la mahomedanism şi era fiul unui pastor baptist. Organizaţia preluată de el se extinde şi printre altele, Elijah învaţă că într-adevăr Alah s-a arătat în persoana lui Fard şi că el, Elijah este un prooroc al lui Alah. Nation of Islam devine o organizaţie puternică cu conducere formată în exclusivitate din negri, şi relativ suficientă de sine. Se stabilesc şcoli şi universităţi musulmane. Au chiar şi o armată ptoprie, Fruit of Islam. Desigur că în aceste condiţii organizaţia vine în atenţia autorităţilor de la Washington ca periculoasă şi este monitorizată de FBI. Elijah moare în 1975 şi este succedat la putere de fiul său, Imam Muhammad. Noul lIder face transformări radicale: armata naţiunii este dizolvată şi ideologia învăţată este în mare parte cea a suniţilor. Nation of Islam pierde o mulţime de membri şi putere.

Următorul pas considerabil în evoluţia lui Nation of Islam este apariţia lui Louis Farrakhan. Suporter al lui Jesse Jackson în cursa acestuia pentru preşedinţie în 1984 şi 1988, prin conecţiile sale în Siria Farrakhan îl ajută pe Jackson să intermedieze eliberarea pilotului american Lt. Robert Goodman Jr la 3 ianuarie 1984. Talentatul musician Louis Farrakhan s-a născut la 1933 în Bronx, New York. La 1955 ajunge în contact cu Elijah Muhammad şi va abandona cariera muzicală pentru a se dedica religiei. Serveşte ca locotenent apoi devine căpitan în armata naţiunii. Farrakhan serveşte şi ca clericul moscheii din Boston.

După moartea lui Elijah, Farrakhan nu este satisfăcut de noua direcţie a ideologiei naţiunii sub conducerea lui Imam Muhhammad. Chiar afirmă în 1977 că intenţia lui Elijah nu a fost ca Nation of Islam să urmeze o cale a ortodoxismului islamic şi ca atare el, Farrakhan promite să restabilească naţiunea pe premisele orientării originale. Sub conducerea charismaticului Farrakhan organizaţia va câştiga mulţi adepţi în ultimii ani, mai ales datorită propovăduirii conceptelor de black pride şi black empowerment.

Printre elementele ce fac propice avansarea islamului în sânul comunităţilor negrilor sunt şi: segregaţia, nedreptatea socială, brutalitatea poliţiei, sărăcia şi viaţa decadentă din ghetourile negrilor. Pentru Farrakhan şi Malcolm X (lider musulam de culoare care a fost asasinat în 1964), Islamul este mediul prin care negrii pot experimenta eliberarea de sistemul nedrept în care trăiesc. Islamul le oferă platforma de care au nevoie pentru a-şi face auzită vocea nemulţumirii. Violenţa Islamului, faptul că religia aceasta pretinde ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, că este drept şi necesar să te răzbuni, să te ridici cu forţa împotriva opresorului, că admite rebeliunea şi vărsarea de sânge, a ajutat la proliferarea ei în sânul comunităţilor negrilor din SUA.

Creştinismul este dispreţuit de musulmani ca fiind o religie a celor slabi, care nu vor să se răzvrătească, să se răzbune şi să ucidă. Cei ce vor să întoarcă obrazul celălalt când sunt pălmuiţi sunt în concepţia Islamului oameni slabi şi fără putere. Bisericile creştine au greşit prin faptul că nu au arătat dragostea lui Dumnezeu faţă de populaţia de culoare şi au continuat să fie segregate până în zilele noastre. Creştinii au stat cu mâinile în sân în faţa nedreptăţii la care erau supuşi semenii lor de culoare şi asta a deschis o uşă pentru Islam, uşă care acum este larg deschisă şi pe care intră în religie celebri sportivi şi actori de culoare precum şi negri din toate domeniile sociale.

Atracţia multora către Islam este astfel o reacţie faţă de abandonarea idealurilor creştine de către mulţi creştini. Un recent convertit la islam spunea: am aparţinut la o biserică baptistă, dar moscheea mi-a oferit mai multe. Există mai multă prietenie şi sentimentul de apartenenţă este mult mai puternic. Multe biserici se mută în zonele suburbane, predominant albe, şi abandonează centrele metropolelor americane şi ghetourile negrilor în seama homeless-ilor, prostituatelor, drogaţilor şi a celor fără ocupaţie (mulţi dintre ei de culoare), fără să "ia taurul de coarne" în lupta cu nedreptatea socială şi sărăcia. Bisericile albilor au puţini membri de culoare, cele ale negrilor au şi mai puţini albi. Cu ani în urmă, curios să experimentez "pe viu" ceea ce văzusem la televizor cu privire la serviciile de închinare din bisericile negrilor, m-am dus la una dintre adunările lor. Fiind singurul alb dintre ei, eram aşa o curiozitate încât copiii se opreau lângă mine şi mă priveau şi mă discutau ca pe o specie rară; mi-am dat seama că sunt aşa nu pentru că ei nu mai văzuseră un alb până atunci, ci pentru că nu mai văzuseră un alb printre ei! La sfârşit, când le-am spus că sunt din România, s-au dumerit; mă "rătăcisem" printre ei sau încă nu am fost infectat de microbul segregaţionist.

Organizaţii ca aceea a lui Farrakhan vor reuşi în continuare să atragă membrii populaţiei de culoare care crescând în ghetouri, sunt confruntaţi cu drogurile, sărăcia, nedreptatea şi sunt în general dispreţuiţi şi nebăgaţi în seamă. Islamul le oferă astfel platforma pentru afirmarea de sine, o lumină la capătul tunelului abandonării. Populaţia de culoare descoperă în Islam temeiul unei unităţi pe care nu au experimentat-o în altă parte, o voce comună, sentimentul de apartenenţă la o cauză şi luptă comună; descoperă respectul pentru disciplină care lipseşte în societate în general şi în creştinism în special. In timp ce creştinii îşi desfăşoară "creştinismul" în biserici şi numai duminica, musulmanii cuceresc străzile cu mesajul eliberării de sclavie, al eliberării de droguri şi prostituţie, al prieteniei, ajutorării şi apartenenţei.

TEOLOGIA ISLAMULUI

Nu putem ataca subiectul teologiei Islamului fără a ne întoarce şi a ne referi mai pe larg la problema Coranului, cartea de bază a acestei teologii. După cum afirmam mai demult, revelaţia Coranului i-a fost dată lui Mahomed pe parcursul a peste 20 de ani, dar acesta nefiind ştiutor de carte, a povestit urmaşilor săi ce a primit, iar aceştia au scris revelaţiile pe diferite obiecte disponibile: frunze, oase uscate, bucăţi de piele, etc. Coranul conţine 114 capitole (sure) care sunt aranjate în ordine descrescătoare, de la cea mai lungă până la cea mai scurtă. Astfel, Coranul nu are o ordine cronologică sau istorică. Scris în limba arabă şi considerându-se că nu poate fi tradus în nici o altă limbă, Coranul este citit de foarte puţini dintre musulmani şi nu mulţi înţeleg sau cunosc învăţăturile lui (când scriu aceste rânduri, ar trebui să las piatra din mână deoarece şi la noi avem destui creştini cu numele care nu citesc Biblia aprope de loc şi al căror creştinism este mai degrabă o chestie culturală, de tradiţie sau de obicei, decât una vitală, de esenţă şi practică; mulţi creştini lasă problema sufletului în seama preoţilor şi a păstorilor, care vor trebui să-i bage post-mortem la loc de verdeaţă).

Coranul este o carte plină de confuzii, cu fraze ce se repetă mereu, ca şi cum Alah ar fi uitat ce i-a spus lui Mahomed data trecută. Este evident că dumnezeul Coranului nu este Dumnezeul Bibliei. Unul dintre învăţaţii într-ale Coranului a stabilit ordinea cronologică a personajelor şi evenimentelor ce apar în Coran; acestea sunt:
Creaţia, Adam şi Eva, Noe şi problema sa, HUD, SALIH, Avraam, Lot, Iov, SHU'AYB, Iosif, Moise, Ezechiel, Ilie, Samuel, David, Solomon, Seba, Isaia, AL-KHIDR, Daniel, Anania, Azaria, MISAEL, Ezra, ALEXANDRU, Zaharia, Ioan, familia lui IMRAM, Isus fiul Mariei, TOVARASII DIN PESTERA, Iona, CEI TREI SOLI, Samson, GEORGE.

Am scrie cu litere mari unele nume, pentru că acestea nu apar nicăieri în Biblie; apoi, Ezechiel este pus după Moise şi înainte de Ilie, când de fapt va trăi secole mai târziu. Alexandru, George, cei trei soli şi tovarăşii din peşteră sunt iarăşi personaje de mitologie. Iona şi Samson sunt plasaţi după Christos.
(va urma)